Categorie: Timp liber

Musaca rosiiDacă nu ştiaţti, cuvântul "musaca" vine din limba arabă şi înseamnă "servit rece". Cu toate astea, musacaua este considerată mai degrabă un fel de mâncare de provenienţă grecească.

Ingrediente
200 g kaizer
500 g ficăţei de pui
500 g roşii
1 legătură de ceapă verde
4 bucăți de ouă
100 g smântână
200 g caşcaval
5 căței de usturoi
cimbru uscat
ulei
piper
sare

Mod de preparare
Ceapa se curăţă și se toacă mărunt. Încinge câteva linguri cu ulei și călește-o. Când s-a înmuiat, adaugă kaizerul, lasă-l să se rumenească, apoi pune ficăţeii tăiaţi, usturoiul tocat, sare și piper după gust.
Călește totul până scade zeama lăsată de ficăţei. Stinge focul și lasă amestecul să se răcorească.
Taie roșiile în felii. Bate ouăle cu smântâna.
Unge o tavă cu ulei, tapeteaz-o cu pesmet, pune un rând de roșii, apoi ficăţeii căliţi cu kaizerul, iar la final, încă un rând de roșii.
Toarnă amestecul de ou cu smântână, presară frunze proaspete de cimbru, iar apoi, rade cașcaval.
Musacaua se dă la cuptor pentru 20 de minute, la foc moderat.
Se servește după ce se răcorește.

Back To Top