Miercuri, 16 octombrie 2013, în jurul orei 12.00, un salvator montan a observat, din telecabină, un urs care trăgea ceva după el, pe Valea Caraiman. Salvamontistul a alertat imediat atât echipele de jandarmi montani cât şi colegii de la salvamont care s-au deplasat în scurt timp, la faţa locului.
Echipele de au descoperit că ursul trăsese după el cadavrul unui bărbat. După primele cercetări, este vorba despre un turist de 64 de ani din judeţul brăila, bine echipat pentru zona montană unde fusese găsit. Asupra bărbatului a fost găsit şi un rucsac.
Jandarmii montani şi salvamontiştii au recuperat trupul turistului şi l-au transportat la Poliţia din staţiunea Buşteni, de unde urmează să fie preluat de către reprezentanţii Serviciului de Medicină Legală pentru a stabili cauza exactă a morţii.