Categorie: Actual

toamna frigPână pe 22 noiembrie, valorile termice vor creşte uşor, iar vremea se va menţine mai caldă decât în mod obisnuit în această perioada a anului, cu o medie a maximelor diurne în jurul valorii de 14 grade şi a minimelor nocturne de 7 grade. Apoi, va avea loc un proces de răcire, ajungând la temperaturi sub cele normale pentru sfârşitul lunii noiembrie. În unele zone din ţară îşi vor face apariţia şi ninsorile.

MUNTENIA
Temperaturile maxime vor creşte treptat, de la medii de aproximativ 9 grade în prima zi spre 16 grade în data de 21 noiembrie, dupa care vremea va intra într-un proces de răcire, ajungând la sfârşitul intervalului de prognoză la valori apropiate de cele normale pentru sfârşitul lunii noiembrie, de 4...5 grade Celsius. Regimul termic nocturn se va menţine ridicat, cu valori medii între 2 si 6 grade, pâna în data de 27 noiembrie, apoi minimele vor deveni în general negative. În intervalul 22 – 26 noiembrie sunt asteptate ploi pe arii extinse, mai însemnate cantitativ îndeosebi în zona subcarpatică. În rest, doar izolat sunt posibile ploi slabe sau burniţe.

BANAT
Până pe 22 noiembrie, valorile termice vor creste usor, iar vremea se va menţine mai calda decât în mod obisnuit în această perioada a anului, cu o medie a maximelor diurne în jurul valorii de 14 grade şi a minimelor nocturne de 7 grade. Apoi, va avea loc un proces de răcire treptată, ajungând la temperaturi sub cele normale pentru sfârşitul lunii noiembrie, cu valori maxime de 4 grade şi minime de -1 grad, în medie.
Probabilitatea de apariţie a ploilor se va menţine relativ ridicată pe tot parcursul intervalului de prognoză, dar acestea se vor semnala pe arii mai extinse între 22 şi 27 noiembrie, când pot fi şi mai însemnate cantitativ. Spre sfârşitul intervalului, sunt posibile precipitaţii slabe mixte.

CRIŞANA
În prima săptămână, mediile temperaturilor diurne vor marca o crestere usoara, pâna la 14 grade în data de 20 noiembrie, apoi vor reveni la maxime în jurul valorii de 12 grade. În a doua saptamâna de prognoza, vremea va continua sa se raceasca, mai accentuat în intervalul 24 – 26 noiembrie, când valorile termice vor scadea cu aproximativ 6 grade.
Minimele nocturne vor avea o evoluţie asemanatoare, de la valori de 4 grade în prima noapte, pâna spre 7 grade pe 21 noiembrie, dupa care vor scadea, ajungând la sfârsitul intervalului la valori medii usor negative.
Probabilitatea de precipitaţii pe arii extinse va fi ridicata în intervalul 22 – 25 noiembrie, însa ploi slabe, izolate, sunt posibile în fiecare zi. La sfârsitul lunii, ploile, slabe cantitativ, se vor transforma trecator în lapoviţe si ninsori.

TRANSILVANIA
Vemea se va menţine mai calda decât în mod obisnuit în aceasta perioada a anului în prima saptamâna de prognoza, cu valorile cele mai ridicate între 20 si 22 noiembrie, când sunt asteptate temperaturi medii diurne în jurul a 14 grade si nocturne de pâna la 4 grade. În intervalul urmator, vremea se va raci accentuat, astfel ca, la sfârsitul lunii maximele termice se vor situa, în medie, în jurul valorii de 2 grade, în timp ce minimele vor fi negative, de aproximativ -5, normale pentru aceasta data. Zilnic sunt posibile precipitaţii slabe, la început sub forma de ploaie, iar din 26 noiembrie creste probabilitatea pentru lapoviţe si fulguieli, cu precadere în zona subcarpatica si în depresiuni.

MARAMUREŞ
Vremea se menţine mai calda decât ar fi normal pâna în data de 24 noiembrie, cu medii ale temperaturilor maxime cuprinse între 10 si 13 grade si minime de pâna la 6 grade. Începând cu data de 25 noiembrie si pâna la sfârsitul lunii, valorile termice vor marca o scadere semnificativa, de aproximativ 8 grade. Astfel, în data de 30 noiembrie, mediile maximelor vor fi de 3 grade, iar în timpul nopţii temperaturile vor coborî sub 0 grade, spre -4 grade Celsius. Aproape pe tot parcursul intervalului de prognoza vor fi precipitaţii, în general slabe cantitativ si doar în jurul datelor de 23 si 24 noiembrie sunt asteptate ploi pe arii mai extinse, iar cantitaţile de apă pot fi mai însemnate.

MOLDOVA
Prima zi a intervalului va fi mai rece, apoi valorile termice vor creste cu aproape 8 grade în 3 zile, astfel ca, pe 21 noiembrie, maximele diurne se vor situa, în medie, în jurul valorii de 14 grade. Între 23 si 26 noiembrie vremea se va raci accentuat, pâna la valori diurne de 4 grade, apoi temperaturile vor continua sa scada usor, pâna la 2 grade Celsius la sfârsitul intervalului de prognoza. Evoluţia minimelor nocturne va fi asemanatoare, de la aproximativ 6 grade în prima saptamâna, pâna la -3 grade în ultima noapte. În intervalul 22 – 26 noiembrie, va ploua pe arii extinse, iar cantitaţile de apă vor fi mai însemnate. În rest, probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi destul de scăzută.

DOBROGEA
Atât temperaturile maxime, cât şi cele minime se menţin normale pentru această perioadă, în primele doua zile ale intervalului, apoi vor creşte semnificativ, cu aproximativ 8 grade Celsius, vremea devenind caldă pentru aceasta perioada a anului. În a doua săptamâna de prognoza, regimul termic va marca o scadere treptata, astfel ca la sfârsitul lunii noiembrie sunt asteptate valori medii diurne de 5...6 grade si temperaturi nocturne în jurul a 0 grade, vremea redevenind normala din punct de vedere termic. Aproape pe tot parcursul intervalului, izolat, va ploua slab sau va burniţa, iar între 22 si 27 noiembrie creste probabilitatea pentru ploi pe arii extinse.

OLTENIA
Vremea se raceste usor în primele doua zile ale intervalului, apoi temperaturile vor creste de la valori medii diurne de 9 grade si minime nocturne de 2 grade, pâna la 14 grade ziua si 6 grade noaptea pe 21-22 noiembrie, valori cu 4 – 5 grade mai ridicate decât cele normale în aceasta perioada. Începând cu data de 23 noiembrie vremea va intra într-un proces de racire, iar la sfârsitul intervalului valorile termice vor fi usor mai scazute decât normele climatologice ale perioadei, cu maxime în jurul valorii de 4 grade si minime usor
negative. Trecator, pe tot parcursul intervalului, va ploua slab sau va burniţa, iar intre 21 si 27 noiembrie, creste probabilitatea pentru ploi pe arii extinse, moderate cantitativ.

Sursa: realitatea.net

Back To Top