În perioada Sărbătorilor, nu mai puţin de 44 de oameni au decedat şi alţi 200 au fost grav răniţi în urma accidentelor rutiere. Bilanţul pune din nou problema intrării în vigoare a noului cod rutier.
"Trebuie să ne gândim din nou la celebra ordonanţă, Codul rutier. De sărbători au fost organizate 2.483 de acţiuni ale Poliţiei Rutiere, iar poliţiştii au ridicat 2.351 de permise şi au dat peste 52.000 de amenzi contravenţionale, în valoare de 9,6 milioane de lei, fapt care dovedeşte că şoferii sunt indisciplinaţi şi conduc agresiv", a declarat ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe. "Evident, legea este în Parlament, Parlamentul este suveran, dar realităţile vieţii curente ne obligă să reluăm această discuţie la nivel de Guvern, cu domnul prim-ministru şi să găsim o formulă de urgentare a proiectului în Parlament, fără a da sarcini Parlamentului, sau vom găsi o altă soluţie. Vom vedea", a adăugat Radu Stroe.