Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Actual

traian-basescu-declaratiiPreşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi seara, că Victoria Nuland a venit la Bucureşti în calitate de emisar al Guvernului SUA şi a transmis un mesaj extrem de serios, menit să îi îngrijoreze pe români şi pe politicieni, legat de statul de drept din România, care din vara lui 2012 este continuu pus sub semnul întrebării.

Iată subiectele abordate de către preşedintele României, citate de Mediafax:

VIZITA VICTORIEI NULAND ÎN ROMÂNIA:

- Vreau să vă dau un mesaj corect: este un mesaj îngrijorător. Doamna Nuland nu a venit nici ca asistent al secretarului american al Apărării, nici ca adjunct al secretarului american al Apărării, nici ca turist, ci ca emisar al Guvernului Statelor Unite, care a avut de transmis un mesaj extrem de serios, legat de statul de drept, care din vara anului 2012 este continuu pus sub semnul întrebării.

- Suntem cu un pas în prăpastie. În cazul în care majoritatea politică recidivează şi continuă atacurile la statul de drept, România riscă să fie izolată pentru mult timp. Repet, suntem pe marginea prăpastiei.

- Încercarea de a spune „justiţia băsistă", „slugile băsiste" nu ajută pe nimeni. Aceste lucruri sunt îngrijorătoare pentru partenerii noştri. Trebuie să înţelegem de ce independenţa justiţiei este deosebit de importantă. Atât timp cât nu este respectat statul de drept şi nu există încredere că deciziile judecătorilor sunt corecte, tentaţia investitorilor este să stea departe de România.

- Suntem puşi sub semnul întrebării dacă respectăm criteriile de la Copenhaga.

- Am primit mesajul că dacă se vor continua atacurile la statul de drept se vor lua măsuri. Acestea pot duce până la pierderea dreptului de vot în UE dacă nu sunt respectate criteriile de la Copenhaga.

- Nimeni nu îi crede pe reprezentanţii majorităţii că justiţia este condusă de preşedinte, aceste declaraţii fac doar rău României.

- Cam acesta a fost mesajul transmis de doamna Nuland. Nu cu aceste cuvinte, diplomatic, dar îmi fac datoria să-l traduc. Vreau să fie foarte clar că nu am nimic de negociat, că interesul meu este să-i apăr pe cei care au fost furaţi, nu pe cei care au furat. Încerc prin bătălia pentru independenţa justiţiei să răspund la ceea ce au nevoie cei care au fost furaţi, nu cei care au furat.

VIZITA FMI:

- Se apropie vizita FMI. După cum ştiţi, avem deocamdată suspendată la aplicare suplimentarea accizei la benzină şi motorină. Decizia mea categorică este ca această acciză suplimentară să nu se introducă. Vedem toţi că a fost o minciună că va scădea preţul la combustibil de la 1 ianuarie şi nu avem nicio garanţie că va scădea, dar dacă de la 1 aprilie vom introduce această taxă se va resimţi puternic la preţuri şi în inflaţie. Nu trebuie să creştem preţul la combustibil!

- Cu ocazia vizitei FMI, voi fi foarte atent ca recomandările de ţară făcute de Comisia Europeană să fie introduse în scrisoarea pentru Fond şi în cea către UE. Altfel, obiectivul de a avea un acord cu troica finanţatorilor nu e acoperit.

ALEGERILE EUROPARLAMENTARE ÎN ACELAŞI TIMP CU REFERENDUMUL:

- În sfârşit, aş vrea să discut despre ultima trăsnaie a alianţei USL, cea cu Constituţia, pe care vor să o treacă prin referendum odată cu europarlamentarele. Este în regulă, dar trebuie să ţină cont de câteva lucruri, printre care decizia Curţii Constituţionale, în care se spune că este obligatorie avizarea referendumului care cerea un Parlament unicameral şi un număr maxim de 300 de parlamentari.

- Povestea pe care o prezintă acum Crin Antonescu -şi-a luat locul mincinosului-, care vrea să spună „Facem 300 de deputaţi!" uitând câţi senatori sunt, nu va ţine.

- Mai văd o trăsnaie, care este exact cea a lui Năstase care îşi făcuse Constituţie cu 5 ani de mandat: partidul cu cel mai mare număr de mandate să dea automat primul ministru, luând preşedintelui atributul de a desemna un premier.

- Sunt multe alte observaţii, le-am făcut la momentul respectiv, să vedem ce modificări se vor face în privinţa revizuirii Constituţiei, dar părerea mea este că au o mare problemă. Nu trebuie să facem o Constituţie pentru interesele lui Ponta şi lui Crin de astăzi, ci trebuie să facem o Constituţie pentru viitorul României. Dacă revizuirea Constituţiei nu se face pentru validarea referendumului din 2009, o astfel de modificare nu are de ce să fie făcută.

ÎNTOARCEREA LEGILOR:

- Am văzut că Ponta se plânge că îi trimit legile înapoi. Recunosc că sunt foarte proaste, de asta le trimit înapoi. Am auzit că se plângea în privinţa Legii minelor, ea nu a ajuns la Cotroceni.

- Aş vrea să vorbesc despre parteneriatul public-privat. Am văzut ce a spus domnul Şova. Oameni buni, nu va veni nimeni la un parteneriat public-privat. Trebuie prezentate în lege toate condiţiile. Cu neclarităţi nu se poate merge şi legea nu este atractivă.

- Am văzut că plânge o parte din clasa politică pentru că am trimis înapoi legea care vizează cumpărarea terenurilor agricole.
Îmi scrie aici că e legată de achiziţia de terenuri de persoane fizice şi nu dai decât o pagină şi apar şi persoanele juridice, deci e altă lege. Aici e un clinci, persoană juridică de pe teritoriul UE e şi ADS. Este clar că legea e destinată să creeze confuzie.

Sursa: Mediafax

Back To Top