După ce, la nivel naţional, aproape toate posturile de televiziune au avertizat populaţia asupra asupra înşelăciunilor prin telefoanele mobile, iată că nici unii escroci nu se potolesc, nici oamenii nu înţeleg că pot fi păcăliţi fără niciun fel de limită.
Două percheziţii făcute joi, în Medgidia, de către poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Prahova, în cooperare cu Poliţia Municipiului Medgidia, au scos la iveală suficiente dovezi care să ateste că două persoane înşelau bătrânii prin celebra metodă a telefonului mobil.
Înscrisuri, cartele SIM pre-paid, precum şi mai multe telefoane mobile, iar ulterior declaraţiile suspecţilor duşi la sediul I.J.P. Prahova pentru continuarea cercetărilor au dovedit că, în perioada 11 iunie 2013 - 10 decembrie 2013, escrocii în complicitate cu o altă persoană au înşelat doi bătrâni din comuna Ciorani şi un altul din comuna Brazi, declinându-şi telefonic calitatea de rude ale acestora, anunţându-i că ar fi suferit accidente rutiere şi, atsfel, determinându-le să le trimită 12.500 de euro.
Suspecţii au fost reţinuţi pentru de 24 de ore, urmând a fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti cu propunere de arestare preventivă pe o perioadă de 29 de zile.