Categorie: Actual

ambasador indiaMiercuri, 22 ianuarie, ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al Republicii India în România, Manimekalai Murugesan, a efectuat o vizită ofiocială autorităţilor prahovene, pentru a discuta eventualele colaborări economice care pot fi realizate în viitor.

discutii economice ambasador indiaAmbasadorul Manimekalai Murugesan a subliniat interesul părţii indiene pentru intensificarea cooperării în sectoare precum industria IT, industria petrolieră, industria farmaceutică, industria siderurgică, industria chimică, industria constructoare de maşini, industria textilă şi turism.
În cadrul discuţiilor, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, s-a pronunţat în favoarea creşterii volumului de investiţii ale companiilor indiene în judeţul Prahova şi a amplificării schimburilor comerciale bilaterale. În acest sens, în luna martie, la New Delhi va avea loc un forum economic româno-indian la care vor fi invitati să participe investitori din toate domeniile.
La întâlnirea de astăzi, au mai participat Marius Sersea, prefectul Judeţului Prahova, Iulian Teodorescu, viceprimarul Municipiului Ploieşti şi Aurelian Gogulescu, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Prahova.

Back To Top