Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Actual

alcooltestSenatorii din Comisiile juridică, pentru Administrație publică și pentru Apărare din Senat vor decide marți dacă, prin noul Cod Rutier, va fi interzis cu desăvârșire consumul de alcool la volan.

În ședința de luni, amendamentului care prevede: „interzicerea conducerii unui autovehicul sau tramvai pe drumurile publice de către o persoană aflată sub influența substanțelor ori produselor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora, precum și sub influența băuturilor alcoolice", i-a lipsit un singur vot pentru adoptare, titrează Mediafax.

Proiectul de lege pentru modificarea OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice prevede interdicția conducerii unui vehicul de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice, având o concentrație alcoolică de peste 0,15 mg/l alcool pur în aerul expirat sau 0,2 g/l alcool pur în sânge ori a substanțelor, produselor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora.

Guvernul, care este inițiatorul proiectului, a explicat că această completare a Codului Rutier în vigoare este necesară deoarece reglementările actuale nu prevăd în mod distinct și imperativ această interdicție, ea fiind dedusă din existenţa unei norma de sancționare cu caracter penal sau contravențional, după caz, mai relatează sursa citată.

Executivul a mai propus, prin proiect, reducerea pragului nivelului alcoolemiei de la care fapta este considerată infracțiune de la 0,8 g/l alcool pur în sânge în prezent, la 0,5 g/l alcool pur în sânge.

Amendamentul va fi supus din nou votului marți, înainte de votul final asupra proiectului.

Mai multe AICI

Back To Top