Categorie: Actual

Ora-de-religieDispariția fetei din București despre care martorii au spus că intenționa să se călugărească pentru că era foarte atașată de religie a readus în prim plan orele de acest tip din programa școlară. Cum îi afectează noțiunile religioase pe copii, ce se predă la aceste ore și ce înțeleg elevii din informațiile aduse în fața lor de către profesori sunt aspecte care le-au pus probleme părinților.

Religia, așa cum este predată în școli, nemulțumeşte sute de părinți din toată ţara. Unii părinți susțin că materia nu are rolul de a deschide orizontul elevilor, iar profesorii, în loc să pună bazele unui sistem de valori morale și să le predea copiilor informații de cultură generală, așa cum ar fi normal, îi înspăimântă de-a dreptul pe elevi amenințându-i cu pedeapsa divină dacă nu respectă dogma religioasă.

Un exemplu este cel al unei mame din Timișoara care și-a retras fiul în vârstă de 9 ani de la aceste ore, dar a aflat că băiatul a fost forțat să ajungă la biserică pentru că nu avea cu cine să rămână în clasă. Femeia susține că profesoara predă noțiuni care nu țin de credință sau religie, noțiuni care i-ar putea marca pe copii.
„S-au abordat probleme de avort, de păcate, de bântuire, de focul iadului și așa mai departe. Copilul meu a ajuns să plângă la orele de religie", a povestit Minodora Ștefănescu, titrează ro.stiri.yahoo.com. „Explica cu avorturi, că mamele își omoară copiii în burtă înainte să se nască, chestii care nu-s de copii. Nu mi-a plăcut deloc, încercam să nu aud", le-a spus copilul părinților.

Unele familii și-au dus copiii la psiholog pentru a lămuri efectele pe care astfel de noțiuni le au asupra elevilor, deși profesorii de religie spun că nu este nimic nepotrivit în modul în care predau.

Cursurile de religie au stârnit controverse încă de la introducerea lor în programă. Deşi sunt facultative, elevii sunt înscrişi din oficiu la ore. Iar asta încalcă dreptul la libertatea conştiinţei, a spus anul trecut Președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.

Mai multe aici

Back To Top