Gimnasta Corina Ungureanu a fost implicată, duminică, într-un accident rutier, în apropiere de Focșani. Mașina ei a fost puternic avariată, dar pasagerii scăpat fără probleme.
Accidentul s-a produs pe drumul european E85, în apropierea oraşului Focşani, în jurul orei 17.45. Maşina gimnastei, un Audi A6 a fost lovită de către un alt autoturism, un BMW înmatriculat în Italia, condus de un cetățean român, care s-a angajat într-o depășire imprudentă, a derapat și a acroșat două autovehicule din sens opus. Corina Ungurenu se afla pe bancheta din spate, în timp ce autovehiculul era condus de fratele ei.
Niciuna dintre persoanele implicate în accident nu a suferit răni grave.