Rudel Obreja, fostul preşedinte al Federației Române de Box, a fost eliberat din închisoare, în urma unei decizii a judecătorilor, care i-au înlocuit măsura arestului preventiv cu cea a arestului la domiciliu.
Decizia a fost luată joi de Curtea de Apel Bucureşti, care a confirmat o altă hotărâre similară a instanţei inferioare, Tribunalul Bucureşti.
Fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box a fost arestat preventiv pe 5 ianuarie.
Rudel Obreja este acuzat de DNA că i-ar fi cerut un milion de euro lui Sorin Ovidiu Vântu, bani în schimbul cărora s-ar fi angajat să intervină pe lângă judecătorii instanţei supreme pentru a-i obţine o soluţie favorabilă într-un proces.
Rudel Obreja ar fi urmat să primească suma respectivă în două tranșe: 200.000 de euro înainte pronunțării hotărârii, iar diferența de 800.000 de euro urma să o primească după obținerea soluției favorabile.
Recursul în respectiva cauză a fost soluționat însă anterior acestei date și a fost respins, astfel încât hotărârea de condamnare a „clientului" lui Rudel Obreja – închisoare cu executare – a rămas definitivă. Prin urmare, nu s-a îndeplinit promisiunea acestuia.