Categorie: Actual

razvan-burleanuFederaţia Română de Fotbal are, de miercuri, un nou președinte: Răzvan Burleanu. Acesta l-a învins, în turul al doilea al alegerilor de miercuri, pe Vasile Avram.

Răzvan Burleanu îi succede în funcție lui Mircea Sandu, care a ocupat postul de președinte al FRF din 1990.

Născut la 1 iulie 1984, la Focşani, Răzvan Burleanu este fiul fostului fotbalist al echipei FCM Bacău, Gheorghe Burleanu.

A practicat fotbalul în paralel cu arbitrajul, iar la 19 ani a decis să renunţe la sportul de performanţă urmând cursurile Facultăţii de Ştiinţe Politice din cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) din Bucureşti, potrivit Mediafax.

Răzvan Burleanu a urmat de asemenea cursuri de specializare în domeniul politicilor şi strategiilor de securitate la Universitatea Naţională de Apărare Carol I, Colegiul Naţional de Apărare, definitivându-şi studiile prin susţinerea tezei de doctorat în cadrul SNSPA.

Nu este membru al vreunui partid politic. A lucrat succesiv la Primăria municipiului Bacău, Parlamentul României - Comisia juridică, Autoritatea Electorală Permanentă - controlul respectării legalităţii în procesele electorale şi Administraţia Prezidenţială - Departamentul pentru minorităţi naţionale.

Din 2008, Burleanu este co-preşedinte al Institutului European pentru Democraţie Participativă - Qvorum.

Este preşedinte la Federaţia Română de Minifotbal și, din 2012, preşedintele Federaţiei Europene de Minifotbal.

Mai multe AICI

 

Back To Top