Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Actual

evaluare copil autismDin acest an, toţi copiii de la 1 la 3 ani vor fi evaluați gratuit pentru a se stabili dacă suferă de autism. Această sarcină o au medicii de familie și pediatrii.

Până acum, diagnosticarea autismului se făcea foarte târziu. Diagnosticarea timpurie a acestei tulburări înseamnă o șansă pentru micuții cu această tulburare. Acesta este motivul pentru care, din acest an, medicii de familie sau pediatri vor efectua evaluări ale copiilor pentru a afla dacă aceștia au risc sau dacă suferă de autism.

Totuși, primii care trebuie să observe comportamentul suspect al copilului sunt părinții.

O altă problemă pentru părinţii unui copil cu autism este grădiniţa sau şcoala, unde fie nu sunt primiţi, fie sunt marginalizaţi.

Primii care trebuie să observe schimbări în comportamentul celor mici sunt însă părinţii.
„În momentul în care părinţii vin acasă şi văd că copilul lor de 5 luni, de 6 luni pe care îl strigă pe nume nu întoarce capul, evident că la 6 luni un copil nu vorbeşte, nu are cum să spună mama, dar în momentul în care eu strig Mihai şi copilul meu nu întoarce capul o dată, de două ori de trei ori, ar trebui să mă întreb copilul meu aude. Asta e prima întrebare pe care mulţi părinţi şi-o pun", a afirmat Laura Mateescu, medic primar psihiatrie pediatrică, pentru digi24.ro.

Şansele de recuperare sunt mult mai mari dacă se aplică din timp terapia ABA, adică analiza aplicată a comportamentului. În timpul acestor şedinţe copiii învaţă lucruri pe care ceilalţi le fac în mod natural.

Importantă pentru recuperarea copiilor cu autism este şi integrarea acestora într-o clasă. Mulţi părinţi se confruntă însă cu refuzul cadrelor didactice.

În România, numărul micuţilor care suferă de o tulburare de spectru autist creşte de la un an la altul, iar cauzele nu sunt cunoscute încă.

Tocmai pentru că nu se ştie clar cum poate fi prevenit, este foarte importantă diagnosticarea timpurie.

Mai multe AICI

 

Back To Top