Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Actual

medicamenteNemulțumiți de amânările repetate ale actualizării listei de medicamente compensate, reprezentanții Asociației Pacienților din România au decis să sesizeze Parlamentul European și amenință cu proteste de stradă.

Reprezentanții pacienților vor să înainteze o scrisoare președintelui Comisiei Europene în legătură cu problemele pe care le întâmpină bolnavii din cauza amânării listei medicamentelor compensate.

Noua listă de medicamente compensate nu a intrat în vigoare de la 1 aprilie, așa cum a promis inițial Ministerul Sănătății. În condițiile în care această listă nu a mai fost actualizată de de șase ani, niciun pacient din România nu are acces la medicamentele de nouă generație, apărute în această perioadă, pentru cancer, boli de inimă sau hepatite virale și pe care statul ar trebui să le asigure prin programele de sănătate.

Reprezentanții asociațiilor pacienţilor au trimis o scrisoare și către Parlamentul României, prin care cer ca lista să intre în vigoare de la 1 mai, altfel vor organiza proteste.

Pe noua listă ar fi trebuit să intre aproximativ 130 de medicamente noi.

Mai multe AICI

 

Back To Top