Individul care a ucis o bătrână din Florești, Prahova, a fost prins de către polițiști. Criminalul a lovit-o pe femeie, în propria casă, de 16 ori cu un cuțit, iar motivul pe care l-au aflat anchetatorii este de-a dreptul uimitor: tânărul vroia telefonul mobil al victimei pentru că nu găsise banii la care se aștepta.
Bătrâna a fost găsită luni, fără suflare, în propria casă, de către fiul său. Cum casa a fost răvășită, polițiștii au crezut, inițial, că a fost vorba despre un jaf, însă familia a susținut că singurul obiect care lipsește este un telefon mobil.
Polițiștii au aflat, în cursul anchetei, că trei suspecți jefuiseră, în noaptea crimei, o societate comercială, iar câinele polițist i-a condus la domiciliul unuia dintre tineri unde au descoperit o parte din bunurile furate. Tot câinele i-a direcționat și către criminal - unul din cei trei hoți. Deși individul fugise din județ, el a fost prins de către echipele de poliție la Calafat.
Ucigașul a fost arestat pentru 29 de zile și riscă 25 de ani de închisoare pentru omor deosebit de grav, iar complicii lui vor fi primi pedepse pentru furt.