Celebrul inventator Justin Capră a fost internat, de urgență, miercuri, la Spitalul Județean din Ploiești, pentru niște probleme de sănătate cauzate de diabetul de care suferă de mai mulți ani. Surse apropiate inventatorului susțin că există și posibilitatea ca investigațiile medicale să fie continuate la București.
Justin Capră are 81 de ani, iar vârsta își pune amprenta asupra stării sale de sănătate. „Sunt probleme normale pentru vârsta lui. A fost internat cu glicemie mare și o problemă la vasele de sânge de la un picior. În niciun caz nu se pune problema să-și piardă piciorul. Dacă va fi cazul, investigațiile medicale vor continua în Capitală", ne-a declarat un apropiat al inventatorului.
De-a lungul carierei sale, Justin Capră a creat peste 100 de invenții, printre care aparate de zbor, motociclete și mașinuțe economice. Prima sa invenție, în 1958, care i-a și adus celebritatea, a fost Rucsacul Zburător, care a fost brevetat, însă, în Statele Unite, fiind folosită ulterior în spațiu.