Fostul pilot de Formula 1, Michael Schumacher, a ieşit din comă şi a fost mutat din spitalul din Grenoble într-un spital din Lausanne, a anunţat, luni, purtătorul de cuvânt al familiei, Sabine Kehm, scrie ziarul german Bild.
"Schumacher a fost adus în această dimineaţă la Spitalul Universitar din Lausanne", a declarat pentru AFP, Darcy Christen, purtătorul de cuvânt al spitalului elveţian.
Christen a afirmat că Schumacher are alături de el familia. "Familia este alături de el într-un spaţiu amenajat special pentru a avea intimitate şi pentru a-i asigura cea mai bună îngrijire. Ca la orice pacient, dorim să respectăm secretul medical şi intimitatea familie", a precizat Darcy Christen.
Lausanne este la aproximativ 40 de kilometri de locuinţa septuplului campion mondial de Formula 1, aflată la Gland, pe malul Lacului Leman.
Purtătorul de cuvânt al pilotului, Sabine Kehm, a declarat că acesta poate auzi voci şi răspunde la atingeri, scrie Bild.
În continuare, Schumacher va urma o „lungă perioadă de readaptare care se va derula doar într-un cadru privat", susțin apropiații.
Michael Schumacher, în vârstă de 45 de ani, a fost rănit grav într-un accident de schi, la 29 decembrie, în staţiunea franceză Meribel. Germanul a fost operat de două ori la cap şi se afla de de la sfârşitul lunii ianuarie în faza de revenire progresivă din comă.