Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Actual

mormantDacă timp de 2 ani, locurile concesionate NU sunt întreţinute, administratorii cimitirelor au dreptul să le confişte. Este doar una dintre sancţiunile drastice prevăzute în noua Lege a Cimitirelor şi Serviciilor Funerare, votată în Parlament. De asemenea, firmele de pompe funebre nu mai au voie să-şi facă reclamă prin spitale.

 

Nouă Legea a Cimitirelor, Crematoriilor şi Servicii Funerare a primit votul final în Parlament. Şase deputaţi PSD, UDMR şi de la minorităţi s-au ocupat de redactarea documentului oficial, potrivit realitatea.net.

Potrivit legii cimitirelor, mormintele neîngrijite de mai bine de doi ani, pot fi confiscate de administratori. Această prevedere intră însă, în contradicţie cu un ordin al Ministerului Sănătăţii care spune foarte clar că osemintele pot fi deshumate doar după şapte ani de la deces.

De asemenea, legea, care a fost trimisă spre promulgare, interzice firmelor de servicii funerare să-şi mai facă reclamă pe holurile spitalelor.

În municipiul Ploiești există patru cimitire, toate fiind administrate de către Societatea de Gospodărire Urbană (SGU). Potrivit reprezentanţilor SGU Ploieşti, concesionarii care nu și-au plătit datoriile aferente timp de doi ani, sunt notificaţi în mai multe rânduri, după care, dacă persoanele în cauză nu se sesizează şi nu iau măsuri, societatea răspunzătoare de cimitire va trece la următoarea fază, cea de ridicare a concesiunii. La ora actuală mai sunt libere doar 500 de locuri, doar într-unul dintre cele patru cimitire, ceea ce ar putea însemna că ploieştenii se confruntă cu lipsa locurilor de veci.

Puși în fața acestei situații grave, cei din conducerea SGU au luat decizia de a extinde cimitirul Mihai Bravul cu 27.000 de metri pătrați . În urma acestei decizii se vor crea 4500 de locuri de veci.

„Indiferent de starea locurilor de veci, Serviciul Cimitire emite notificări către concesionarii care nu și-au plătit datoriile aferente timp de doi ani. Procedura de reintrare în administrarea SGU a locurilor de veci și de reconcesionare este etapizată și strict respectată pentru a preveni contestațiile. De asemenea, această procedură este menționată în HCL 443/2013 care reprezintă și regulamentul de funcționare a Serviciului cimitire din Ploiești.

În prezent, în municipiu, pot fi făcute concesiuni ale locurilor de veci doar în cimitirul Mihai Bravu, unde, pe lângă cele 20.000 de locuri de înhumare concesionate mai există aproximativ 500 de locuri de veci disponibile pentru această procedură. Numai acolo există posibilitatea și intenția de extindere pentru aproximativ alte 4.500 de locuri de veci. În cimitirul Viișoara există 14.620 de locuri de înhumare, în cimitirul Eternitatea sunt 7.918 locuri de înhumare, iar în cimitirul Bolovani sunt 15.846 de locuri de înhumare", ne-a declarat Adela Frățilă, purtătoarea de cuvânt a SGU Ploieşti

Din cauza numărul limitat de locuri disponibile pentru concesionare, deocamdată există restricții la concesionarea locurilor de veci în Ploiești. „Pentru concesionarea unui loc de înhumare trebuie respectate reglementările hotărârii de consiliul local nr. 443/2013 care constituie, în același timp, Regulamentul de funcționare și organizare a cimitirelor aflate în admnistrarea societății. Din punctul nostru de vedere, nu au existat și nu vor exista situații în care, în cazul unui deces, să nu fie înhumat decedatul", ne-a mai precizat Adela Frățilă.

Back To Top