Categorie: Actual

rezultate-bacCentralizarea rezultatelor la BACALAUREAT în Prahova arată o promovabilitate la nivelul județului de 64,78%. Candidații nemulțumiți de notele primite pot depune contestațiile la centrele de examen luni, între orele 12.00 și 16.00.

Potrivit datelor Inspectoratului Școlar Prahova, la prima sesiune a bacalaureatului din acest au fost obținute patru note de zece de către două eleve din Colegiul Național „I.L.Caragiale", o elevă din Colegiul Național „Al. I. Cuza" și o alta de la Colegiul „Jean Monnet" din Ploiești. Promovabilitate de 100% a fost obținută la Colegiul Militar „Dimitrie Cantemir" din Breaza.

VEZI AICI NOTELE LA BACALAUREAT 2014


„În ceea ce privește liceele civile, cel mai mare procent de promovabilitate a fost obținut de către Colegiul Național Nicolae Grigorescu din Câmpina: 99,39%, urmat de Colegiul Național Al. I. Cuza din Ploiești – 97,81%, Colegiul Național I.L.Caragiale – 97,46%, Colegiul Jean Monnet – 96%, Colegiul Național Mihai Viteazul – 95% și Colegiul Nichita Stănescu – 93,12%", ne-a declarat Aurel Graur, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Prahova.

În Prahova, au fost înregistrate și recorduri negative. La liceele tehnologice din Bălțești (nouă candidați), Filipeștii de Pădure (un singur candidat) și Starchiojd (șase candidați) promovabilitatea a fost de 0%, niciunul dintre elevii care au participat la examen nefiind în stare să treacă probele bacalaureatului. Promovabilitate mică a mai fost înregistrată și la Liceul Economic Șansa din Ploiești (10%), Liceul Mecanic din Câmpina (9,09%) și Liceul Economic M. Manoilescu din Ploiești (5,88%).

La nivel național, după centralizarea a 99,62% din date, 59,18% dintre absolvenţii de clasa a XII-a au promovat Bacalaureatul în sesiunea iunie - iulie 2014.

Din totalul celor 161.682 de absolvenţi înscrişi, s-au prezentat 150.682. Alţi 11.000 au absentat. 273 de absolvenţi au fost eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă.

Luni, 7 iulie, absolvenţii vor putea depune contestații între orele 12.00-16.00. Acestea urmează să fie soluţionate în intervalul 8-10 iulie. Rezultatele finale vor fi făcute publice pe data de 11 iulie.

Media minimă de promovare, pe disciplină, este 5, iar media finală, totală, a tuturor disciplinelor, necesară pentru promovarea Bacalaureatului, este minimum 6.

Ministrului Educației, Remus Pricopie a transmis un mesaj absolvenților și profesorilor care s-au implicat în examenul de bacalaureat.

„Felicitări tuturor absolvenţilor de liceu, care au susţinut, zilele acestea, examenul de Bacalaureat! Le urez succes pe mai departe celor care au promovat şi, totodată, îi încurajez pe cei care nu s-au pregătit suficient să-şi păstreze încrederea în forţele proprii şi să înveţe mai mult pentru următoarele sesiuni de examen.
De asemenea, mulţumesc cadrelor didactice care s-au implicat în buna organizare şi derulare a probelor de anul acesta!
Rezultatele acestui examen reflectă munca depusă atât de elevi, cât şi de profesori de-a lungul celor patru ani de liceu. Există, desigur, o departajare în funcţie de performanţe, dar este foarte important că elevii care nu au promovat Bacalaureatul în sesiunea de vară vor fi sprijiniţi pentru a obţine performanţă în viitor. Ei nu sunt şi nu trebuie să se simtă abandonaţi."

Back To Top