Simona Halep şi Ilie Năstase vor susţine vineri după-amiază un meci demonstrativ la Buşteni, cu ocazia inaugurării unei arene de tenis în staţiune care poartă numele lui Năstase.
Vineri, 25 iulie 2014, Primăria orașului Bușteni organizează unul dintre cele mai importante evenimente ale anului, denumit sugestiv "Bușteni, o stațiune renăscută!", la care vor fi prezente superlativele sportului românesc - Simona Halep și Ilie Năstase.
Unii dintre cei mai mari sportivi români, tenismenii Simona Halep şi Ilie Năstase, ambii cetăţeni de onoare ai oraşului Buşteni, vor susţine vineri, de la ora 17.00, un meci demonstrativ, care va inaugura Arena de tenis "Ilie Năstase", situată în apropierea clădirii primăriei din staţiune.
În cadrul evenimentului va fi inaugurată Arena de tenis "Ilie Năstase". Arena de tenis, care face parte dintr-un proiect cu finanţare europeană, este amenajată în aer liber, dispune de 500 de locuri şi are o suprafaţă de aproximativ 650 mp.
Tot vineri, în cadrul unei ceremonii oficiale, alaturi de Emanoil Savin, primarul orasului Busteni, mai multe personalităţi din România vor primi titlurile de "cetăţean de onoare" al oraşului Buşteni: Sandra Izbaşa - gimnastă română de talie mondială, Horaţiu Mălăele - actor, regizor, caricaturist şi scriitor român, acad. prof. dr. Irinel Popescu - medic şi academician român, prof. dr. Ioan Lascăr - renumit fondator, organizator şi conducător al Clinicii de vârf "Chirurgie Plastică, Estetică şi Microchirurgie Reconstructivă" din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă Bucureşti.
Evenimentul se va încheia cu un concert extraordinar susţinut de Paula Seling şi Marcel Pavel.