Categorie: Actual

halep nastase busteniSimona Halep și Ilie Năstase au jucat un meci demonstrativ, la inaugurarea unei arene de tenis în Bușteni. La final, cei doi au împărțit autografe și au participat la o ceremonie de decernare a titlurilor de cetățeni de onoare ai orașului.

Sute de turişti au asistat, vineri, la meciul demonstrativ dintre Simona Halep și Ilie Năstase, cu ocazia inaugurării arenei de tenis "Ilie Năstase", din centrul staţiunii prahovene.

Meciul a fost precedat de o ceremonie de decernare a titlurilor de cetăţeni de onoare ai oraşului Buşteni mai multor personalităţi, între care profesor doctor Irinel Popescu şi profesor doctor Ioan Lascăr, ulterior zeci de copii primind autografe de la Ilie Năstase şi Simona Halep, potrivit Mediafax.

"A fost frumos, o zi deosebită. E o onoare să fiu alături de nume mari din România, sunt bucuroasă că mă aflu printre ei.", a spus Simona, la sfârșitul zilei.

Vineri, 25 iulie 2014, Primăria orașului Bușteni a organizat unul dintre cele mai importante evenimente ale anului, denumit sugestiv "Bușteni, o stațiune renăscută!", la care au fost prezenți greii tenisului românesc - Simona Halep și Ilie Năstase.

Foto: Mediafax

Back To Top