Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Actual

trasee deviateTraseele 5, 36 şi 104 vor circula deviat în, joi, 31 august, în zona stadionului „Ilie Oană", urmare a desfăşurării meciului de fotbal dintre FC Petrolul Ploieşti şi CFR Cluj. Mijloacele de transport public vor efectua pe porţiunea deviată toate staţiile întâlnite în parcurs.

Primăria municipiului Ploieşti, prin SC TCE SA, anunţă călătorii că traseele 5, 36 şi 104 vor circula deviat în dată de 31.08.2014 în intervalul orar 20.00 – 23,15 urmare a desfăşurării meciului de fotbal de pe stadionul Ilie Oană. Intervalul de deviere a circulaţiei mai poate suferi modificări în funcţie de indicaţiile organelor de poliţie rutieră a municipiului Ploieşti care vor fi prezente în zonă.

Traseul 5: Sp. Judeţean – Cart. M. Bravu
- pe sensul Sp. Judeţean – Cart. Mihai Bravu, traseu normal până pe str. Ştefan Greceanu, după care va parcurge străzile: N. Bălcescu, Dr. Bagdazar, Buna Vestire, Mircea cel Bătrân, Grădinari, stg. Chimiei.
- pe sensul Cart. Mihai Bravu – Sp Judeţean, va parcurge străzile: Chimiei, Grădinari, Mircea cel Bătrân, Buna Vestire, Avram Iancu, M. Bravu, după care traseu normal.

Traseele 36 şi 104: Centru – UZTEL
- pe sensul Centru – UZTEL se vor parcurge străzile: M. Bravu, N. Bălcescu, Dr. Bagdazar, Buna Vestire, Mircea cel Bătrân, Grădinari, Mihai Bravu după care traseu normal

- pe sensul UZTEL – Centru, traseu normal până în staţia FERO, după care se vor parcurge străzile: Grădinari, Mircea cel Bătrân, Buna Vestire, Avram Iancu, M. Bravu.



Back To Top