Preşedintele FSLI, Simion Hancescu, face apel la toţi cei implicaţi în licitaţia privind manualele şcolare să soluţioneze cât mai rapid contestaţiile, pentru că elevii meritau să le aibă în prima zi de şcoală, însă, în opinia lui, interesele financiare ale unora sunt mai importante.
„Este regretabil ca s-a ajuns în această situaţie. Facem un apel la toţi cei implicaţi în licitaţia privind manualele de a soluţiona cât mai rapidcontestaţiile, astfel încât elevii să poată beneficia de manuale în cel mai scurt timp. Este imperios necesar, avand în vedere că sunt unităţi de învăţământ care nu mai au manuale deloc sau care sunt într-un stadiu avansat de deteriorare pe care nu le pot folosi, deoarece s-a schimbat programa la clasele primare şi este nevoie de manuale noi", a declarat, pentru MEDIAFAX, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI.)
Potrivit lui Simion Hancescu, este evident că la mijloc sunt interese financiare, dar, în opinia sa, asta nu justifică situaţia în care s-a ajuns, având în vedere că cei care au de suferit sunt copiii.
Lipsa noilor manuale pentru clasele I şi a II-a nu va afecta, însă, programa, pentru că școala va începe cu o recapitulare, iar elevii nu or mai pune mâna pe manualele vechi.