În urma deciziei municipalităţii, din data de 11 septembrie 2014, prin care circulaţia pe strada Basarabi se desfăşoară în ambele sensuri, reprezentanții SGU Ploieşti anunță că măsura va fi pusă în aplicare de miercuri, 17 septembrie, dată de la care și riveranii trebuie să fie atenți unde își parchează autovehiculele.
De miercuri, autoturismele parcate neregulamentar pe strada Basarabi vor fi ridicate, urmând a fi puse în aplicare „dispoziţiile HCL nr.227/2013 - privind măsurile de blocare/ridicare a autovehiculelor parcate neregulamentar pe domeniul public. În acest sens, rugăm riveranii să parcheze autovehiculele pe străzile adiacente acestei artere, în scopul evitării blocării acestora", anunță reprezentanții SGU Ploiești.
Practic, oricine parchează neregulamentgar, conform noilor semne de circulație montate pe strada Basarabi, va risca să-și găsească mașina blocată sau chiar ridicată.
„Strada Basarabi este foarte îngustă, motiv pentru care orice oprire neregulamentară pe carosabil va duce la blocarea traficului. Măsura derulării circulației pe ambele sensuri pe această stradă a fost luată tocmai din nevoia de fluidizare a traficului rutier în zona centrala. Iar în acest sens au fost montate, pe strada Basarabi, semne noi de circulație care să arate șoferilor noile condiții de trafic", ne-a declarat Adela Frățilă, purtătorul de cuvânt al SGU.
Potrivit HCL 227/2013, tariful pentru deblocarea unei mașini parcate într-un loc interzis este de 110 lei, tariful pentru deblocarea unui autoturism parcat pe loc marcat pentru persoane cu dizabilități este de 200 de lei, costul recuperării mașinii ridicate dintr-un loc de parcare interzis este de 450 de lei, iar costul recuperării mașinii în curs de ridicare este de 220 de lei.