Iniţial, marți, 16 septembrie, sindicaliştii de la Sanitas ar fi programat proteste în faţa Ministerului de Finanţe, însă acțiunile au fost suspendate în favorea negocierilor cu reprezentanţii instituţiei. Ulterior, reprezentanții sindicatului au anunțat pichetarea Ministerului Finanţelor Publice miercuri, 17 septembrie.
Sindicaliștii au decis să reia protestele deoarece nu le-au fost îndeplinite cerințele. Guvernul a fost de acord doar cu acordarea unei majorări de 10 la sută. Marți, noi negocieri au loc la Ministerul Finanțelor. Sindicaliștii amenință că se poate ajunge chiar și la grevă.
Într-un comunicat emis pe 3 septembrie, președintele Federației SANITAS, Leonard Bărăscu, a precizat revendicările angajaților din sănătate.
„Având în vedere faptul că Federaţia SANITAS din România a decis suspendarea acţiunilor de protest până la data de 15 septembrie 2014 pentru a da posibilitatea reprezentanţilor Guvernului României de a soluţiona următoarele revendicări:
1. Extinderea prevederilor Contractului colectiv de muncă la nivelul sectorului de sănătate şi activităţi sanitar-veterinare şi publicarea lui în Monitorul Oficial;
2. Eliminarea inechităţilor din sistemul de salarizare precum şi creşterea veniturilor tuturor angajaţilor din sistemul sanitar, asistenţă socială şi din unităţile medico-sociale cu minim 10% până la sfârşitul acestui an;
3. Deblocarea posturilor din sistemul sanitar, asistenţă socială şi din unităţile medico-sociale.
Constatând că, la apropierea termenului de soluţionare al acestor revendicări, niciuna dintre solicitările noastre nu a fost finalizată, ci, dimpotrivă, s-au înmulţit cazurile de neacordare a tichetelor de masă şi chiar diminuarea ori anularea unor sporuri existente, membrii ai Consiliului Naţional al Federaţiei SANITAS reuniţi în şedinţă de lucru în zilele de 28-29 august 2014 avertizează reprezentanţii Guvernului, în speţă pe cei ai Ministerului Finanţelor Publice, Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice şi cei ai Ministerului Sănătăţii, că vor relua protestele întrerupte în luna iunie a.c. dacă până la data stabilită nu vor fi onorate cererile Federaţiei noastre.
Federaţia SANITAS va relua pichetările celor trei ministere imediat după data de 15 septembrie 2014, urmând ca ulterior să stabilească măsuri radicale de protest în susţinerea revendicărilor sale", se arată în comunicat.