Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Actual

furt-hotPolițiștii Biroului de Investigaţii Criminale, cu sprijinul polițiștilor Posturilor de Poliţie arondate, au pus în executare, luni, 15 septembrie, un mandat de aducere emis pe numele unui ploieștean, bănuit de săvârșirea infracțiunii de furt. Hoțul ar fi furat de la sticle de vin de colecție, până la cupru și bijuterii din aur.

Practic, bărbatul este bănuit de comiterea a patru infracţiuni de furt calificat.

În perioada 25 - 31 august, hoțul ar fi pătruns, prin escaladare, în curtea unui imobil din Ploieşti, de unde, dintr-un garaj în care ar fi pătruns prin uşa lăsată neasigurată, ar fi sustras 10 sticle cu vin de colecţie, cauzând un prejudiciu de aproximativ 1.000 de lei.

Pe 27 august, în jurul orei 10.00, ar fi pătruns prin efracţie în incinta unei societăți comerciale din Blejoi, de unde ar fi sustras aproximativ 40 de metri liniari de ţeavă din cupru, aferentă instalaţiei de încălzire, cauzând un prejudiciu de aproximativ 9.000 de lei.

Pe 30 august, în jurul orei 10.00, ar fi pătruns prin efracţie în anexele gospodăreşti din curtea unui imobil din satul Blejoi, com. Blejoi, de unde ar fi sustras mai multe bunuri, ce conţineau cupru. În aceeași zi, în jurul orei 14.00, ar fi pătruns prin escaladare şi efracţie în locuinţa unei persoane din Ploiești, de unde ar fi sustras mai multe bijuterii din aur, cauzând un prejudiciu de aproximativ 3.000 de lei.

În urma probelor aduse de polițiști, hoțul a fost reținut luni, 15 septembrie, pentru 24 de ore, la sediul Poliţiei Municipiului Ploieşti, în vederea continuării cercetărilor pentru documentarea întregii activități infracționale, urmând ca astăzi, 16 septembrie, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti, cu propunere de arestare preventivă.

Poliția Prahoveană mai are de prins, însă, destul de mulți infractori suspectați de furt calificat. Stopinfractori.ro a publicat o GALERIE FOTO cu cei mai căutați hoți de buzunare din Ploiești. Dacă îi vedeți, sunați la 112!

hoti buzunare

Sursa foto: stopinfractori.ro

 

Back To Top