Categorie: Actual

mircea cosma 2Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi măsura controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile, cu începere de la data de 17 februarie 2015, față de Mircea Cosma, președinte al Consiliului Județean Prahova, sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de sprijinirea unui grup infracțional organizat, folosirea influenței sau autorității în scopul obținerii, pentru sine sau pentru alții, de bani, bunuri sau foloase necuvenite și față de Vlad Cosma, deputat, sub aspectul săvârşirii infracțiunii desprijinirea unui grup infracțional organizat.

Potrivit unui comunicat remis de DNA, pe timpul cât se află sub control judiciar, Mircea Cosma trebuie să respecte obligația de a nu exercita funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova.

Iată completarea comunicatului DNA:

Inculpații COSMA MIRCEA și COSMA VLAD ALEXANDRU trebuie să respecte următoarele obligații:
să se prezinte la Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti, ori de câte ori este chemat;
să informeze de îndată Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti cu privire la schimbarea locuinţei;
să se prezinte la Inspectoratul Județean de Poliție Prahova - Biroul Supravegheri Judiciare, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat.
să nu părăsească ţara, decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului competent;
să nu se apropie de alte persoane nominalizate şi să nu comunice cu acestea direct sau indirect, pe nicio cale;
să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme;

Inculpaţilor COSMA MIRCEA și COSMA VLAD ALEXANDRU li se atrage atenţia că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

Inculpaţilor li s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

În cauză, se efectuează acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane.

Detalii privind starea de fapt descrisă în ordonanţele de reţinere întocmite de procurori urmează a fi date publicităţii într-o comunicare ulterioară, în cursul zilei.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații şi din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

Amintim că cele două persoane, COSMA MIRCEA şi COSMA VLAD ALEXANDRU au fost trimişi în judecată într-un dosar separat instrumentat de procurorii DNA (comunicat nr. 434 din 11 aprilie 2014).

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

DNA - BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

Back To Top