Categorie: Actual

farmacie medicamente compensateMinisterul Sănătăţii solicită tuturor Deţinătorilor de Autorizaţie de Punere pe Piaţă sau reprezentanților acestora să îşi actualizeze, până la data de 10 martie 2015, toate preţurile la medicamentele de uz uman, în conformitate cu Ordinul Ministrului Sănătăţii 75/2009.

"Această intrare în normalitate a preţurilor medicamentelor înseamnă de fapt o schimbare în beneficiul sistemului de sănătate, astfel încât majoritatea medicamentelor vor avea o revizuire în scădere a preţurilor. Asta va însemna o economie substanţială la bugetul de stat, care se va regăsi în tratamente şi medicamente inovatoare pentru pacienţi", a declarat ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu.

Astfel, în temeiul Ordinului Ministrului Sănătăţii nr. 75/2009, preţul medicamentelor trebuie să fie mai mic sau cel mult egal cu cel mai mic preţ al aceluiaşi medicament din 12 ţări: Republica Cehă, Bulgaria, Ungaria, Polonia, Slovacia, Austria, Belgia, Italia, Lituania, Spania, Grecia şi Germania.

Prețul medicamentelor va fi avizat pe o perioadă de un an, calculată de la data avizării, conform legislației în vigoare.

Back To Top