Categorie: Actual

Politia localaPolițiștii locali din cadrul Serviciului Ordine Publică împreună cu reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului au desfășurat, începând cu data de 11 martie 2015, o serie de acțiuni comune pentru combaterea faptelor de cerșetorie săvârșite de minori pe raza municipiului Ploiești. În acest sens au fost organizate verificări în zona intersecțiilor, în parcările principalelor supermarketuri și în zonele aglomerate ale orașului, se anunță într-un comunicat trimis presei.

Potrivit documentului, au fost identificați peste zece minori care apelau la mila trecătorilor, singuri sau însoțiți de persoane adulte, în parcarea magazinelor Lidl din cartierul Mihai Bravu și Șoseaua Vestului, parcarea de la Afi Palace, pe strada I.L. Caragiale, în parcul M. Eminescu din apropierea Galeriilor Comerciale, zona stației T.C.E. de lângă Poșta Centrală și intersecția din zona de nord a municipiului.
În situația în care minorii aveau domiciliul în afara Ploieștiului sau proveneau din familii dezorganizate, aceștia au fost conduși și predați lucrătorilor de la Centrul de Primire în Regim de Urgență Cireșarii. De asemenea, au fost aplicate șase sancțiuni contravenționale, în valoare de 100 lei fiecare - conform art. 2 pct.3 din Legea nr. 61/1991, persoanelor care însoțeau minorii la cerșit, precum și două avertismente.

Poliția Locală Ploiești anunță că va continua activitatea pe linia combaterii cerșetoriei și a exploatării minorilor prin organizarea unor acțiuni asemănătoare și în perioada următoare.

Back To Top