Categorie: Actual

chilimanProcurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reţinerea pentru 24 de ore, începând cu datele de 18 respectiv 19 iunie 2015, a inculpaților:

MOISESCU VLAD OCTAVIAN, pentru săvârșirea infracțiunilor de :

- constituirea unui grup infracțional organizat,
- trafic de influență, în formă continuată,

COSTESCU IOANA, consilier personal al primarului Sectorului 1 Bucureşti, pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- constituirea unui grup infracțional organizat,
- trafic de influență, în formă continuată,

BRAD ION, consilier local în cadrul Primăriei Sectorului 1 București, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- constituirea unui grup infracțional organizat,
- complicitate la trafic de influență, în formă continuată.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

Inculpaților Brad Ion, Costescu Ioana și Moisescu Vlad Octavian li s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală, urmând a fi prezentați la data de 19 iunie 2015, Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Comunicat DNA - BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

Primarul liberal al Sectorului 1, Andrei Chiliman, a fost reţinut joi seară de DNA, urmând a fi prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă. Edilul este cercetat în dosarul lui Iulian Herţanu, cumnatul premierului Victor Ponta, şi este acuzat de trafic de influenţă. În cursul dimineţii de joi, procurorii au efectuat mai multe percheziţii, inclusiv la Primăria sectorului 1. Chiliman a ajuns la DNA în cursul după-amiezei, fiind ridicat de anchetatori de pe Aeroportul Otopeni, unde a aterizat în jurul orei 15.00, sosind de la Bruxelles.

Back To Top