CNADNR a reacţionat în stil mafiot la ieşirile publice a trei funcţionari care şi-au asumat rolul de avertizori de integritate, spune ActiveWatch, care cere companiei să anuleze măsurile luate împotriva angajaţilor şi să verifice urgent cele semnalate de aceştia.
În ultimele săptămâni, trei funcţionari din Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) au semnalat prin intermediul presei o serie de nereguli administrative grave în activitatea companiei, aminteşte ActiveWatch.
"Drept răspuns, instituţia a declanşat o cercetare disciplinară împotriva lor şi le-a suspendat temporar contractele de muncă până la încheierea cercetării. Această acţiune are scopul vădit de a sancţiona curajul acestora, dar mai ales de a descuraja salariaţii CNADNR care ar fi tentaţi să denunţe neregulile din companie. Instituţia urmăreşte prin aceste măsuri să oculteze informaţiile privind eventualele nereguli administrative şi să-şi protejeze imaginea sancţionând curajul funcţionarilor care au informat publicul şi autorităţile despre posibile nereguli în administrarea CNADNR", arată ActiveWatch.
Potrivit ONG-ului, CNADNR face astfel dovada unei "inadmisibile necunoaşteri a legii".
Legea avertizorului public de integritate nr. 571/2004 spune clar că avertizorii nu au obligaţia de a se adresa în prealabil unor instanţe interne, ci se pot adresa direct mass-mediei atunci când doresc să expună anumite nereguli, ilegalităţi, abuzuri, proastei administrări a resurselor publice. Articolul 6 din lege conţine sintagma "alternativ sau cumulativ", ceea ce înseamnă că sesizarea poate fi adresată oricăruia dintre destinatarii prevăzuţi de lege şi că este suficient să fie adresată unui singur destinatar pentru ca persoana care a făcut-o să fie considerată avertizor de integritate şi, în consecinţă, să beneficieze de protecţia prevăzută de legea pentru avertizori, atrage atenţia ActiveWatch.
Mai mult, în cazul avertizării în interes public, nu se aplică normele deontologice sau profesionale de natură să împiedice avertizarea în interes public, potrivit articolului 5 din lege.
"Dincolo de faptul că buna-credinţă a avertizorului este prezumată de lege (instituţia trebuie să probeze contrariul), considerăm că toate dezvăluirile făcute de cei trei prin intermediul presei trec proba bunei-credinţe, atât prin subiectul dezvăluirilor (preocupare pentru buna gestionare a resurselor publice), cât şi prin intenţie (faptele semnalate fuseseră anterior semnalate conducerii instituţiei, dar aceasta nu a intervenit pentru a le remedia). Mai grav, cei trei susţin că au fost hărţuiţi şi intimidaţi atunci când au sesizat conducerii diferitele nereguli constatate, ceea ce justifică o dată în plus decizia lor de a se adresa presei", mai arată ActiveWatch.
Sursa: mediafax.ro