Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Actual

badescu stopinfractori.roÎnalta Curte de Casație și Justiție a aprobat un calendar accelerat de audieri a martorilor citați în dosarul în care este inculpat fostul primar al Ploieștiului, Iulian Bădescu. Astfel, potrivit portalului instituției, între 1 și 8 martie vor fi audiați 40 de martori.

Iulian Bădescu este trimis în judecată sub acuzația de abuz în serviciu în formă continuată, luare de mită, efectuarea de operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția deținută în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, în formă continuată, folosirea influenței de către o persoană care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

În același dosar sunt inculpate și două angajate ale Primăriei Ploiești, respectiv secretarul municipiului, Oana Iacob, și jurista Iulia Alina Alexandru, acuzate de abuz în serviciu în formă continuată.

Ancheta în acest dosar a vizat, inițial, faptele de abuz în serviciu și luare de mită într-un dosar legat de premierea din bugetul local a echipei de fotbal Petrolul Ploiești, ea fiind ulterior extinsă de procurori și pentru fapte care au fost comise de Iulian Bădescu în perioada în care acesta a fost senator, dar și în perioada campaniei electorale pentru alegerile locale din vara anului 2012.
Rechizitoriul procurorilor arată că, în cursul anului 2013, în calitate de primar al Ploieștiului și ordonator principal de credite, Bădescu a semnat un contract de cooperare încheiat între municipiul Ploiești și Asociația Comunitară 'Lupii Galbeni 2012' Ploiești, iar ulterior a semnat regulamentul privind punerea în aplicare a acestuia, în lipsa vizei de control financiar preventiv propriu, sustrăgând aceste operațiuni controlului de legalitate, regularitate și încadrare în creditele bugetare, și a dispus plata sumei de 8.000.000 lei (în trei tranșe) către asociație, deși cunoștea că nu este legală.

Bădescu este acuzat că i-a pretins unui reprezentant al acelei asociații suma de 300.000 euro reprezentând un comision de 10% din valoarea totală a sumelor ce urmau a fi acordate de primărie jucătorilor echipei de fotbal FC Petrolul Ploiești, precum și foloase necuvenite constând în contravaloarea transportului și a cazării, în perioadele ianuarie — februarie 2013, respectiv ianuarie — februarie 2014, la două hoteluri din Turcia, unde Bădescu a însoțit echipa în desfășurarea cantonamentului.

Reprezentantul în cauză este chiar finanțatorul Petrolului Ploiești, Daniel Capră, care este și denunțător în cauză.
De asemenea, Iulian Bădescu este acuzat în acest dosar și de comiterea unor fapte penale în mandatul de senator pe care l-a deținut în perioada 2008-2012. Astfel, DNA arată că, în perioada 2012 — 2013, Bădescu, în calitate de parlamentar și ulterior primar al Ploieștiului, a desfășurat în mod repetat, în numele unor societăți comerciale pe care le controla în fapt, activități cu titlu oneros, producătoare de venituri pentru sine, incompatibile cu cele două funcții deținute succesiv.

Detalii soluţie ICCJ:

I. Amâna cauza şi acordă termen la 24 februarie 2016, ora 900, Sala Secţiei Penale, pentru când va fi audiată inculpata Alexandru Iulia Alina.

II. Audierea martorilor admişi în cauză se efectuează conform următorului calendar aferent lunii martie:
I.
01 martie 2016 – ora 900 - Curtea Militară de Apel : 1.Capră Daniel 2. Capră Nicolae 3. Vîrceoroveanu Maria Clarisa 4. Bucuroiu Marius Mihai 5. Duţă Alis Mihaela;

II.

02 martie 2016 – ora 1200 – Sala Secţiilor Unite : 1. Constantin Dragoş Ioan Viorel 2. Constantin Donald Nicolae 3. Şerban Alexandru Cătălin;

III.

04 martie 2016 – ora 900 – Sala Secţiilor Unite : 1. Tănase Iulian Cristian 2. Dumitru Cristian 3. Botez George Sorin Nicolae 4. Bozianu Nicoleta Cătălina 5. Constantin Silviu Sorin 6. Cosma Marcian 7. Drăgulea Sanda 8. Drăguşin Paulica;

IV.

07 martie 2016 – ora 900 – Sala Secţiei Penale : 1. Ganea Cristian Mihai 2. Horghidan Costel 3. Ionescu Ionuţ Cristian 4. Lupu Adrian Gelu 5. Neagu Daniel Puiu 6. Palaş Alexandru Paul;

V.

08 martie 2016 – ora 900 – Curtea Militară de Apel : 1. Tudose Ion 2. Tudose Dragoş Gheorghe 3. Ghinea Maria 4. Chircă Eugen 5. Iacob Vasile Aurel;

VI.

16 martie 2016 – ora 900 – Sala Secţiilor Unite : 1. Dumitru Irina Gabriela 2. Stan Valentin 3. Tudose Constantin 4. Walter Florian;

VII.

22 martie 2016 – ora 900 – Sala Secţiilor Unite : 1. Dănescu Ştefan 2. Crăciunoiu Nicoleta 3. Erji Laura 4. Constantin-Pietaru Brînduşa

VIII.

30 martie 2016 – ora 900 – Sala Secţiilor Unite : 1. Dobrescu Cătălin 2. Băzăvan Iolanda 3. Băzăvan Larisa 4. Bolocan Iulian Inculpaţii Bădescu Iulian, Iacob Oana Cristina şi Alexandru Iulia Alina, precum şi partea civilă Unitatea Administrativ Teritorială – Municipiul Ploieşti nu se vor mai cita, întrucât au termen în cunoştinţă, conform dispoziţiilor art. 353 alin. 2 Cod procedură penală. Se vor menţine delegaţiile apărătorilor desemnaţi din oficiu.

Back To Top