Procurorii DNA Ploieşti l-au pus sub control judiciar pe deputatul Sebastian Ghiţă, stabilind o cauţiune de 13 milioane de euro, măsura preventivă fiind luată la o zi după ce Camera Deputaţilor a respins solicitarea DNA privind reţinerea şi arestarea preventivă a deputatului.
Sebastian Ghiţă a venit, joi după-amiază, la sediul DNA Ploieşti, el spunând că a fost "convocat" de către procurori şi că nu ştie ce vor să facă aceştia.
Miercuri, plenul Camerei Deputaţilor a respins, prin vot secret cu bile, cererile DNA de încuviinţare a reţinerii şi arestării preventive a deputatului Sebastian Ghiţă, făcute pentru cel de-al patrulea dosar penal deschis împotriva acestuia pentru dare de mită, şantaj, folosire de informaţii care nu sunt destinate publicităţii sau cumpărare de influenţă.
În acest dosar, sunt implicaţi mai mulţi politicieni, poliţişti şi procurori din judeţul Prahova, fiind cercetaţi în stare de arest preventiv procurorul Liviu Tudose, adjunctul şefului Parchetului Curţii de Apel Ploieşti, procurorul Aurelian Mihăilă, fostul adjunct al aceluiaşi parchet, Constantin Ispas, fostul şef al DGA Prahova şi Viorel Dosarul, fostul şef al Poliţiei Prahova.