Categorie: Actual

penitenciar bisericaÎn data de 15 iunie 2016, unsprezece persoane private de libertate clasificate în regim semideschis din Penitenciarul Ploieşti au vizitat Mânăstirea Căldărușani, monument de arhitectură ctitorit în anul 1638 de către domnitorul Matei Basarab, informează Penitenciarul Ploiești într-un comunicat de presă.

Cu această ocazie, deținuții au participat la slujba religioasă, au ascultat cuvântul de învăţătură al duhovnicului mănăstirii şi le-a fost prezentat aşezământul monahal şi istoricul acestuia.

Acțiunea s-a desfășurat cu sprijinul Protoieriei Ploieşti, prin preot voluntar Georgian Alexandrescu, cu implicarea activă a personalului Serviciului de Educație și Asistență Psihosocială din Penitenciarul Ploiești.

„Asistarea moral-religioasă a persoanelor pe care unităţile de penitenciare le au în custodie presupune desfăşurarea de activităţi culturale și moral-religioase prin care se urmărește valorificarea abilităților, aptitudinilor și intereselor persoanelor private de libertate în vederea reintegrarii sociale şi spirituale, după perioada de detenţie", se afirmă în comunicat.

Back To Top