Vasile Blaga a fost audiat luni la sediul DNA Ploiești, unde a fost citat. Blaga a stat în sediul DNA Ploiești aproximativ 20 de minute, refuzând să facă declarații presei.
Vasile Blaga a fost pus sub control judiciar și s-a început urmărirea penală într-un dosar unde este suspectat că în 2009, în cadrul formațiunii politice aflate la guvernare a existat o înțelegere vădită între persoane cu funcții de conducere și anume secretarul general Blaga Vasile și vicepreședintele Ștefan Gheorghe, în sensul obținerii de bani pentru partid.
Citește și: Cererea lui Blaga, respinsă de judecători. Fostul copreședinte PNL rămâne sub control judiciar
Potrivit înțelegerii, acest lucru urma să fie realizat prin numirea, cu ajutorul miniștrilor desemnați politic, a unor persoane agreate la conducerea companiilor naționale și instituțiilor publice din subordinea acestor ministere, prin intermediul cărora să se procedeze la atribuirea unor contracte de achiziție publică către firme dispuse să "cotizeze" pentru formațiunea politică din care cei doi făceau parte.