Portalul online inpolitics.ro a publicat, în exclusivitate, câteva informaţii interesante, cu iz monden, de la petrecerea organizată de parlamentarul Adrian Năstase, deputat de Mizil, ocazionată de aniversarea a 60 de ani de viaţă. Conform inpolitics.ro, fostul premier a tras, duminică seara, o petrecere de cinci stele, cu prilejul celei de a 60-a aniversări, la hotelul Intercontinental, printre invitaţi aflîndu-se oameni foarte apropiaţi fostului premier, dar, curios, aproape nici picior de pesedist. Ceea ce ar putea avea oarece semnificaţii. Să vedem, însă, în rîndurile de mai jos, cine sunt cei care au petrecut, în smoking şi rochii de seară, la petrecerea în cinstea unuia dintre greii politicii post-decembriste.
Inpolitics a aflat cu cine a petrecut Năstase una dintre cele mai importante zile de naştere din viaţa sa, aceea a deplinei maturităţi: împlinirea a 60 de ani. Spre deosebire de alţi ani, Năstase a ales să facă o recepţie mai degrabă restrînsă, la etajul 21 de la Inter, cu doar 60 de invitaţi, dar aleşi pe sprînceană. Fostul premier a evitat megalomania dovedită de Geoană, spre exemplu, la împlinirea a 50 de ani, cînd a făcut o paranghelie a la sultanul Bruneiului.
La hotelul Intercontinental, unde a avut loc petrecerea, cu două zile înaintea zilei efective de naştere a sărbătoritului, au fost nume grele, dar puţini pesedişti. Iar cei care au fost, nu prea au legătură cu actuala garnitură de conducere. Invitat de onoare a fost Ion Iliescu, la masa căruia au stat fostul pesedist Florin Georgescu, adjunctul lui Isărescu la BNR, fostul consilier prezidenţial Victor Opaschi şi, surprinzător oarecum, fostul ministru conservator al IMM-urilor, Silvia Ciornei, cu soţul.
La aceeaşi masă a mai stat şi Li Ming, consilier la ambasada chineză de la Bucureşti - un apropiat al lui Năstase. Din PSD au mai fost doar deputatul Eugen Bejinariu, fost ministru în cabinetul Năstase şi Mircea Cosma, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, organizaţie unde s-a transferat Adrian Năstase. Cosma a fost însoţit şi de fiul său, Vlad.
Tot din Prahova a venit Sebastian Ghiţă, patronul Asesoft. Sportul a fost reprezentat de însuşi Octavian Morariu, preşedintele Comitetului Internaţional Olimpic. Presa, de Cătălin Blebea, director la trustul lui Sorin Ovidiu Vîntu, de Octavian Andronic, Lucian Avramescu, analistul Dan Sultănescu şi de ziarista Anca Florea, de la Antena 3.
A fost şi directorul de cazări de la Rin Grand Hotel, Dragoş Strinu, directorul Castel Film România, Vlad Păunescu, analistul Petru Berteanu, compozitorul Cornel Fugaru şi soţia sa, Mirela, membră în CA al Radiodifuziunii din partea PSD.
Rudele fostului premier prezente au fost familia Odobescu, formată din cumnata lui Năstase, Rodica, fost director general al Tarom şi soţul ei, Dan, preşedintele Unita Asigurări, dar şi superba nepoată de soră a politicianului, Anda Barb, cea despre care au fost rumori, cîndva, că ar fi avut o relaţie cu fiul lui Hrebenciuc, Andrei, exact cînd acesta era cuplat, oficial, cu Elena Băsescu.
Evident, tînăra a venit însoţită de părinţi, Dana şi Sorin Barb. A mai fost şi Viorel Păunescu, fostul-viitor patron al clubului Steaua, dacă e să dăm crezare ultimelor zvonuri, dar şi acţionar la hotelul unde avea loc recepţia. O prezenţă interesantă a fost Manuela Catrina, - fosta şefă de cabinet a Dorinei Mihăilescu, una dintre eminenţele cenuşii ale lui Năstase, cu ani în urmă -, al cărei nume a fost vehiculat în celebrul scandal al stenogramelor, din 2004, care a costat PSD cîteva procente bune în alegeri.
Din ”partea” justiţiei au participat maestrul Ion Cazacu, avocat al lui Năstase, dar şi al lui Hayssam, Marieta Anastasescu, mai celebră în postura de avocată a legendarei mătuşi Tamara şi eminentul jurist Ciprian Romiţan, specialist în drepturi intelectuale. A mai venit la Intercontinental fosta soţie a lui Cornel Nistorescu, am numit-o pe Monica, director de Relaţii Publice la PriceWaterhouseCoopers, Mihaela Nistorescu, fostă consilieră a lui Năstase în perioada cînd era premier şi Adriana Ciungan, fostă şefă de cabinet în aceeaşi perioadă şi pe care, la plecarea din guvern, a decorat-o cu Crucea Naţională Serviciu Credincios. Nu a lipsit, desigur, Remus Truică, mîna dreaptă a sărbătoritului din anii de glorie, şi nici George Potra, directorul fundaţiei ”Titulescu”, patronate de Năstase.
A fost pe acolo şi afaceristul Horia Constantinescu, nepotul fostului demnitar comunist Miron Constantinescu şi asociat al fiului lui Năstase la clubul de fiţe ”Marie Celeste”. În fine, a venit şi deputatul Damian Florea, un mare iubitor de artă, ca şi Năstase, şi preşedinte al Fundaţiei "Jean Louis Calderon".
Cîteva cuvinte despre soţia sărbătoritului, distinsa doamnă Dana Năstase, care, cu păriul auriu strîns în coadă, la spate, a strălucit printr-o elegantă rochie neagră de seară, semitransparentă în zona gîtului, o brăţară fină de aur la mîna dreaptă şi un lănţişor delicat, cîtuşi de puţin ostentativ.
Poate doar unicul inel de pe mîna stîngă - cu o droaie de pietricele preţioase chihlimbarii, atîrnînde, cum ar fi zis poetul -, să fi făcut un pic notă discordantă, prin dimensiunile lui, dar acesta e trendul actual, ce să-i faci...
Pantofii negri, cu o porţiune, de asemenea, semitransparentă, cu vîrf ascuţit şi poşeta mignonă au completat ţinuta celei care a ratat la mustaţă să fie Prima Doamnă a Ţării, acum 6 ani. Cât despre liderul Consiliului Naţional al PSD, el, ca şi fiii săi, a purtat un super costum negru, care îi venea ca turnat, cu o cravată roşie dungată.
Sursa: inpolitics.ro