Categorie: Actual

Duminică, de la ora 16.00, o nouă alertă meteo intră în vigoare, pentru toate regiunile țării.

 

Informarea emisă de Administrația Națională de Meteorologie, valabilă până marți, la ora 23.00, vizează în special sudul, estul și centrul țării, unde în următoarele două zile sunt așteptate precipitații abundente, astfel încât cantităţile de apă vor depăşi local 15...20 l/mp și izolat 40...50 l/mp. De asemenea, în intervalul menţionat vor fi perioade de timp, îndeosebi pe parcursul după-amiezelor și al serilor, în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului și cu aspect de vijelie, în timp ce pe arii restrânse vor fi semnalate și căderi de grindină.
Astfel de fenomene se vor semnala cu precădere în regiunile amintite, dar și în restul țării.
De asemenea, potrivit ANM, în noaptea de marți spre miercuri (9/10 mai) și în cursul zilei de miercuri (10 mai), vremea va deveni rece, temporar va ploua în jumătatea de sud-est a țării, la munte precipitațiile vor fi mixte, iar dimineața, mai ales în nordul și centrul țării, local se va produce brumă.

Back To Top