La Călugăreni, Dumbrava, Bușteni și Băicoi au loc, duminică, alegeri locale parțiale pentru alegerea primarului. Aproape 30.000 de prahoveni sunt așteptați la urne, iar peste 1.200 dintre ei votaseră deja până la ora 9.00.
În cele 25 de secții de votare organizate duminică sunt așteptați în jur de 29.000 de alegători, conform datelor furnizate anterior de Prefectura Prahova, pentru aceștia fiind pregătite 32.100 de buletine de vot, cu tot cu marja de 10% adăugată conform legii.
Până la ora 9.00, așa cum indicat datele centralizate de la secțiile de votare, trecuseră pe la urne 1.260 de persoane, adică 4,4% din totalul celor înscriși pe listele electorale permanente.
Cei mai conștiincioși au fost cetățenii din Dumbrava, prezența la două ore de la deschiderea urnelor fiind, aici, de 7,5%, în timp ce la Bușteni numai 3,55% dintre alegători votaseră până la ora 9.00.
La Băicoi se înregistra o prezență de 4,2%, iar la Călugăreni de 5,9%.
Cele patru localități au rămas fără primarii aleși în iunie 2016 din diferite motive. Edilul de la Bușteni a devenit senator în toamna anului trecut, cel de la Băicoi și-a pierdut mandatul în urma unei condamnări, în timp ce primarii aleși la Dumbrava și Călugăreni s-au stins din viață.