Un accident care se putea solda cu urmări grave a avut loc, duminică după-amiază, pe DN 1, în dreptul stațiunii prahovene Bușteni.
Potrivit Poliției Prahova, evenimentul s-a produs la Poiana Țapului, pe sensul spre Ploiești, între un autocar și un autoturism.
ISU Prahova intervine la fața locului cu două echipaje. Potrivit reprezentanților Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență, în autocar se aflau 49 de persoane, iar în autoturism - cinci, dintre care una a fost rănită în urma impactului.