Doar 97% dintre candidații înscriși la Evaluarea Națională din acest an au participat la prima probă, cea de luni, iar mai mulți absolvenți au fost dați afară din examen. Miercuri, pentru cei mai mulți evaluarea se încheie, cu proba la Matematică, iar apoi urmează dificila așteptare a rezultatelor. În premieră, anul acesta nu va mai exista un prag pentru acordarea punctajului, la contestații.
Ministerul Educației anunță că peste 141.000 de absolvenți ai clasei a VIII-a au participat la prima probă scrisă din cadrul Evaluării Naționale 2017, ceea ce înseamnă că nu mai puțin de 3.824 de candidați au lipsit. Alți patru au fost eliminați pentru tentativă de fraudă. Lucrările acestora au fost notate cu 1, potrivit MEN.
Miercuri, pe 21 iunie are loc următoarea probă, cea la Matematică. Un număr mic de absolvenți va susține un examen și joi, pe 22 iunie. Este vorba despre cei care au urmat cursurile gimnaziale în limba maternă și care trebuie să dea testare și la Limba și literatura maternă.
Conform calendarului EN 2017, prima afișare a rezultatelor este programată în data de 26 iunie (până la ora 16:00). În aceeași zi, vor putea fi depuse eventualele contestații (până la ora 20:00), iar rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 30 iunie. "Lucrările vor fi evaluate în centre zonale de evaluare din alte județe decât cele în care au avut loc probele. În conformitate cu prevederile metodologice, în urma evaluării lucrărilor contestate «nota inițială se poate modifica, după caz, prin creștere sau descreștere, prin nota acordată la contestații.» Cu alte cuvinte, nota comisiei de contestații este finală, întrucât nu se mai aplică regula celor 0,5 puncte diferență între nota de la evaluarea inițială și cea de la contestații", precizează un comunicat al Ministerului Educației.
Anul acesta, media de admitere în liceu este media ponderată între media generală la Evaluarea Națională (80%) și media generală de absolvire a claselor din gimnaziu (20%)