Dacă n-ar fi de plâns, ştirea de mai jos, care vine de la poliţie, ar fi fost de râs.
I-auzi colea: „Patru bărbaţi din comuna Ceptura au fost prinşi în flagrant de către poliţiştii din comună, în timp ce sustrăgeau stâlpii de susţinere dintr-o tarla de vie aparţinând mănăstirii din localitate.Cei patru suspecţi sustrăgeau stâlpii din beton, după care îi spărgeau pentru a scoate armătura metalică. Până la momentul depistării reuşiseră să sustragă şi să distrugă 77 de stâlpi, obţinând aproximativ 170 kg material feros”.
Hoţii le-au spus poliţiştilor că voiau să vândă fierul la un centru de colectare, să facă ceva sute de lei. Un ziarist plin de deontologie ar fi spus, acum câţiva ani, la ştirea asta, că imaginaţia hoţilor nu are limite. Un ziarist plin de credinţă ar spune că hoţii nu au frică de Dumnezeu, de dau iama în curtea Domnului şi devastează via.
Un ateu ar spune, probabil, ironic, că dacă au uitat să-şi facă semnul crucii înainte de fura aşa le trebuie, i-a prins poliţia. Eu, ca ziarist informat, vă spun doar că e a doua captură importantă a poliţiştilor care stau pe lângă culturile cu viţă de vie; săptămâna trecută au mai fost prinşi nişte hoţi care furaseră nu stâlpi, ci sârma care susţine viţa. Impresionantă abnegaţia cu care poliţiştii apără culturile cu viţă de vie. Ăia care i-au prins pe hoţii care au devalizat viile or fi poliţiştii beţivi care luptă pentru culturile de căpşunică din toamnă, sau doar ăia nenorociţi, care n-au avut parte de o avansare la rutieră?