Armata americană şi cea din România vor organiza, mâine, o inedită expoziţie de tehnică militară, în centrul municipiului Ploieşti. Evenimentul va începe de la ora 10.00, urmând să se deruleze în parcarea Palatului Administrativ. Publicul prezent, inclusiv tineri şi copii, va avea ocazia să interacţioneze cu militarii americani şi români, să facă fotografii şi să viziteze vehiculele de luptă, anunţă Prefectura Prahova, într-un comunicat de presă transmis astăzi.
"În data de 11.07.2017, la sediul Instituţiei Prefectului Judeţul Prahova, a fost primită o delegaţie militară româno - americană formată din militari americani specialisti în Afaceri Civile (US Civil Affairs) şi specialişti în cooperare civili - militari de la Bataionul 1 CIMIC al Statului Major al Forţelor Terestre Române, activitate prevăzută a se desfăşura în cadrul exercitiului multinational Saber Guardian 2017 (SG17). Vizita delegaţiei a avut caracter de informare - documentare şi a avut ca scop promovarea parteneriatului româno - american. La întâlnire au participat prefectul şi subprefectul judeţului Prahova, comandantul Garnizoanei Ploiesti, reprezentanţi ai Consiliului Judeţean şi ai Primăriei Ploieşti. Au fost abordate aspecte referitoare la organizarea, mâine, 12.07.2017, în parcarea dintre Palatul Administrativ şi Palatul Culturii, a unei expoziţii de vehicule militare aflate în dotarea forţelor armate din Statele Unite ale Americii şi din România", se arată într-un comunicat de presă transmis de Prefectura Prahova.
“Militari din cadrul Regimentului 2 Cavalerie (2CR) din Statele Unite, împreună cu militari din Brigada 2 Infanterie şi Brigada 2 Vânători de Munte, vor lua parte, în perioada 11-14 iulie, la activităţi de relaţionare cu autorităţile şi comunităţile locale, în garnizoane aflate pe itinerariile de deplasare. Activităţile, grupate sub titlul Dragoon Guardian 2017, vor consta în expoziţii de tehnică, acţiuni de relaţii cu comunitatea şi depuneri de coroane de flori la monumentele şi cimitirele eroilor de pe traseele de deplasare din garnizoanele Arad, Ploieşti, Râmnicu-Vâlcea, Sibiu, Sinaia şi Slobozia. În Ploiești, activităţile constau în expunere statică de tehnică de luptă și cooperare civili-militari și se vor desfăşura pe platoul din fața clădirii Prefecturii și a Palatului Culturii, între orele 10.00 și 16.00”, anunţă şi reprezentanţii Bazei 2 Logistică “Valahia”.