Guvernul a aprobat, în ședința de joi, o hotărâre prin care acordă angajaților o zi liberă în plus, în preajma Adormirii Maicii Domnului, transformând această sărbătoare într-o minivacanță de patru zile.
Pentru că data de 15 august, în care ortodocșii celebrează sărbătoarea amintită, una dintre cele mai importante de peste an, pică într-o zi de marți, Executivul a stabilit ca și luni, 14 august 2017, să fie zi liberă pentru salariații din sectorul public, făcând legătură cu weekend-ul. Hotărârea adoptată de Guvern precizează, încă, să această zi va fi recuperată, în regim de program normal, în data de 19 august 2017 sau prin prelungirea corespunzătoare a timpului de lucru până la data de 25 august 2017.
De asemenea, actul normativ mai stabilește că facilitatea nu se acordă locurilor de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită caracterului procesului de producţie sau specificului activității. De asemenea, pentru funcționarea justiției ca serviciu public, dispozițiile hotărârii nu se aplică magistraților şi altor categorii din cadrul instanțelor judecătorești implicate în soluționarea proceselor cu termen în data de 14 august 2017 şi nici participanților în aceste procese.
Operațiunile de încasări prin virament în relația cu instituțiile de credit, aferente datei de 14 august 2017, vor fi înregistrate în contabilitatea unităților teritoriale ale trezoreriei statului cu data de 14 august 2017, se mai arată în hotărârea adoptată joi de Guvern.