Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Actual

Doi profesori din Ploiești și șase elevi de-ai lor sunt cercetați după ce dascălii le-ar fi pretins tinerilor bani pentru ca aceștia din urmă să promoveze examenul de corigență, la finalul lunii trecute. Totul a ieșit la iveală în urma unei sesizări transmise DGA Ploiești, urmată apoi de percheziții și chiar un flagrant în care unul dintre profesori ar fi fost surprins încasând bani de la elevi.

 

Ofițerii de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție (D.G.A.) – Serviciul Județean Anticorupție (S.J.A.) Prahova și Structura Centrală, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, au anunțat miercuri că desfășoară activități de urmărire penală într-o cauză privindu-i pe A.A. și I.M.E., profesori de economie, respectiv matematică, la un colegiu din Ploiești. "În fapt, la data de 25.07.2017, o persoană a formulat denunț împotriva profesorului A.A. care, după susținerea examenului de corigență, a pretins acesteia și altor colegi câte 500 de lei, cu scopul de a-i promova la examen, sumă de bani care urma a fi remisă în data de 26.07.2017, la domiciliul profesorului. La data de 26.07.2017, ofițeri de poliție judiciară ai D.G.A. – S.J.A. Prahova și Structura Centrală, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, l-au prins în flagrant pe A.A. în timp ce primea suma de 1.000 lei de la doi elevi cu scopul de a-i promova pe aceștia la examenul de corigență susținut în data de 25.07.2017 la disciplina predată de profesorul în cauză. În cauză, s-a dispus efectuarea unei percheziții domiciliare, în urma căreia au fost identificate sumele de bani remise de martorul denunțător și de celelalte două eleve, cât și alte sume de bani, în total ridicându-se 6.000 de lei în vederea continuării cercetărilor", potrivit unui comunicat al DGA Prahova.
După realizarea activității de prindere în flagrant a profesorului, procurorul de caz a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspect, sub aspectul săvârșirii a două infracțiuni de luare de mită în formă continuată. Dar profesorul avea și un ajutor, coleg de cancelarie și, mai nou, coleg de dosar. "În perioada 24-26.07.2017, suspectul I.M.E. a pretins și primit de la cinci elevi suma totală de 2000 de lei, promițându-le acestora că-i va ajuta să promoveze examenul de corigență la economie. Din această sumă, I.M.E. a oprit 500 de lei, iar 1500 i-a remis lui A.A. și a primit de la cel din urmă suma de 200 de lei pentru intermedierea activității. I.M.E. este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de complicitate la luare de mită în formă continuată (cinci acte materiale), complicitate la dare de mită (cinci infracțiuni) și trafic de influență în formă continuată", mai anunță DGA.
Inițial, cei doi dascăli, potrivit unor surse profesori la Colegiul Tehnic "Toma Socolescu", au fost reținuți pentru 24, ulterior fiind plasați sub control judiciar. În același dosar sunt cercetați, însă, și cei șase elevi, pentru săvârșirea unor infracțiuni de dare de mită.
Pe parcursul activităților, DGA a beneficiat de suportul de specialitate al I.G.P.R. – D.O.S. – Brigada Operaţiuni Speciale Ploieşti.

Back To Top