În zilele de 09 și 11 august, peste 90 de pompieri vor fi prezenți la sediul Centrului de Transfuzii Ploieşti, pentru a dona sânge. Gestul umanitar al salvatorilor prahoveni vine în continuarea campaniei naţionale de solidaritate socială “Salvatorii donează pentru viață”, constând în donarea de sânge semenilor noştri aflaţi în suferinţă.
"Pompierii militari prahoveni s-au alăturat acestei iniţiative, fiind momentul să dovedească, și de această dată, solidaritate față de cei aflați la nevoie și care au nevoie de ajutorul lor. Am reușit să ne mobilizăm, din nou, într-o misiune de protejare a celor care au nevoie de ajutor, manifestându-ne prețuirea și grija față de viața semenilor printr-o acțiune desfășurată dincolo de sarcinile profesionale, dar în consonanță cu principiile și valorile armei pe care o reprezentăm", spun reprezentanţii ISU Prahova, într-un comunicat de presă trimis astăzi.
Demersul din aceste zile nu este primul de acest fel, în luna octombrie 2016 personalul unităţii şi subunităţilor Inspectoratului desfăşurând o altă acţiuni similară.
"Gestul nostru continuă seria acestor intervenții salvatoare, derulate constant, de-a lungul anilor, de personalul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă «Șerban Cantacuzino» al judeţului Prahova, demonstrând astfel faptul că există numeroase moduri, cel în cauză accesibil oricărei persoane sănătoase, de a veni în sprijinul vieţii.
În contextul lipsei de sânge cu care se confruntă adeseori spitalele din ţară, îi invităm pe toţi cetăţenii din judeţul nostru care doresc să se implice să se prezinte la centrul de transfuzie pentru a dona sânge", se încheie mesajul adresat de ISU Prahova.