Centrul Infotrafic din cadrul Poliției Române a anunțat, joi, efectuarea unui transport agabaritic, pe ruta Brașov - Ploiești, care va afecta circulația pe DN 1 și DN 72, în perioada 24 - 30 august.
Polițiștii au anunțat că transportul pleacă joi, pe 24 august, de la Brașov, urmând ca peste o săptămână să ajungă la destinație, în Ploiești. Traseul aprobat este DN1: Braşov - Făgăraş - Veştem; DN7: Veştem - Intersecţie DN7 - DN7 Centura Călimăneşti - Seaca - Morăreşti - Topoloveni - Găeşti; DN72: Găeşti - Răzvad - Intersecţie DN1 - DN72; DN1: Intersecţie DN1 - DN72 - Intersecţie DN1 - A3 - Bărcăneşti - Ploieşti.
Etapele de desfășurare ale transportului sunt stabilite de Poliția Rutieră, care asigură însoțirea vehiculului agabaritic.