Zeci de percheziții, efectuate miercuri, de BCCO, sub coordonarea DIICOT Ploiești, au vizat inclusiv Alka, una dintre cele mai mari companii producătoare de dulciuri din țara noastră. În urma acestor evenimente, reprezentanții societății au transmis un punct de vedere, referitor la implicarea companiei în această cauză.
Reprezentanții Alka au confirmat, practic, prezența companiei în dosar, dar au ținut să sublinieze că nici Ady Hirsch, CEO Alka, și nici producătorul de dulciuri "nu se află printre persoanele asupra cărora s-au găsit sume de bani sau documente asociate acestei investigații". Redăm mai jos, integral, punctul de vedere transmis la redacție:
"În legătură cu articolele apărute în presă referitor la acțiunea DIICOT de astăzi, 13.09.2017, compania Alka face următoarele precizări:
De peste 20 de ani, de când este prezentă pe piața din România, Alka a respectat întotdeauna legislația în vigoare. Suntem o companie serioasă și responsabilă, iar activitatea noastră susține în mod direct peste 600 locuri de muncă.
Pentru noi, reputația nepătată este cel mai de preț lucru, iar acest aspect reiese din întreg comportamentul nostru de afaceri.
Precizăm că domnul Ady Hirsch, CEO Alka, nu se află printre persoanele asupra cărora s-au găsit sume de bani sau documente asociate acestei investigații.
Atât domnul Ady Hirsch, cât și compania Alka sunt la dispoziţia autorităților cu toate datele necesare pentru a putea conduce o investigaţie corectă, bazată pe informaţii total transparente. Suntem primii care sunt interesați să se facă lumină în această situație".
Perchezițiile de miercuri au vizat adrese din București și din Ilfov, Suceava, Ialomiţa, Vrancea, Constanţa şi Harghita, descinderile având loc într-un dosar de fraudă financiară cu prejudiciul estimat la 20.000.000 de lei (VEZI DETALII).