Circulaţia pe drumul naţional 1 se va desfăşura cu dificultate în mai multe zone pe tronsonul cuprins între Ploieşti şi Braşov.
Începând de mâine, la kilometrul 131 plus 460 de metri, traficul rutier va fi restricţionat, pentru executarea unor lucrări de reparaţii la podul Valea Albă, din staţiunea Buşteni. Lucrările sunt programate să se desfăşoare până la sfârşitul lunii mai, aşa că tot până atunci vor fi impuse şi restricţii de circulaţie în zonă.
Traficul rutier în zonă va fi dirijat prin instalaţii de semaforizare. Poliţia recomandă ca rută alternativă drumul naţional
O nouă restricţie de circulaţie va fi instituită, tot pe DN 1, începând cu data de 21 martie până pe 15 aprilie, la kilometrul 89 plus 900 de metri, în dreptul intrării în municipiul Câmpina.
Pe Calea Dacia din municipiul Câmpina, care este drumul ce reprezintă intrarea din DN1 în acest oraş, se vor efectua lucrări de modernizare a părţii carosabile iar pentru realizarea acestor lucrări este nevoie de restricţionarea circulaţiei pe DN 1. Circulaţia autovehiculelor în zonă va fi dirijată prin indicatoare de semnalizare temporară.
Categorie: Actual
Circulaţie cu restricţii pe mai multe tronsoane din DN 1
- Scris de Irina Sima