Până la apariţia acestei cărţi, scrisă de dr. Constantin Dobrescu şi Cătălin Dobrescu ( Editura Elapis-2011), puţini dintre noi ştiam că la Azuga a existat o fabrică de ciment ridicată pe domeniul Coroanei Regale, în anul 1896, de către fabrica-mamă Portland din Anglia.
Înfiinţarea acestei societăţi avea ca scop încurajarea industriei româneşti, ea fiind în strânsă legătură cu dezvoltarea industriei extractive a ţiţeiului, produsele petroliere urmând a fi folosite inclusiv în construcţii. Membrii familiei regale, Regele Carol al II-lea şi Regina Maria, alături de Regina Maria a Iugoslaviei şi Arhiducesa Ileana - surorile regelui Carol al II-lea - au fost principalii acţionari ai fabricii, pe care, în decursul anilor, au dezvoltat-o şi modernizat-o continuu.
Prin adoptarea unor noi tehnologii de fabricaţie, aici s-a reuşit producerea unui ciment de foarte bună calitate, cele mai cunoscute produse fiind „Siderina”- folosit în idustria petrolieră, „Sapogel” şi „Geloid”- invenţii brevetate ale Fabricii de ciment Portland Azuga.
Din cuprisul acestei cărţi aflăm că cimentul fabricat la Azuga a fost folosit la ridicarea unor importante edificii, Halele Centrale din Ploieşti şi Podul de la Cernavoda fiind doar două dintre ele.
Odată cu instalarea la putere a regimului comunist, Fabrica din Azuga a intrat într-un declin provocat, ea fiind nevoită să oprească producţia de ciment pentru o perioadă de doi ani şi jumătate, conducerea fiind acuzată, în 1945, de sabotaj! Peste trei, a venit naţionalizarea şi...închiderea fabricii.
Interesant de remarcat faptul că autorii cărţii susţin că această lucrare ar reprezenta prima monografie a unei societăţi româneşti din istoria cimentului!
Ioan POPESCU