Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Actual

Un dosar mai puțin obișnuit a fost finalizat, pe fond, în această săptămână, de Curtea de Apel Ploiești. Judecătorii au pronunțat sentința în cazul unui elev acuzat de încălcarea prevederilor Legii privind prevenirea și combaterea terorismului. În fapt, inculpatul este un licean care, pentru că nu avea chef să meargă la ore, a anunțat că va arunca în aer două școli.

 

Cazul a făcut vâlvă la vremea respectivă, fiind instrumentat chiar de procurorii DIICOT. Totul s-a întâmplat în luna martie când adolescentul, minor, elev al Colegiul Naţional "Constantin Carabella", se pare că pentru a lipsi de la școală, a făcut o glumă cât se poate de proastă. Băiatul a alertat, prin SMS, autoritățile din Dâmbovița, amenințând că va arunca în aer școala amintită, dar și Liceul de Arte "Bălaşa Doamna", ambele din Târgovişte. Oamenii legii nu numai că nu s-au prăpădit de râs, ci au pornit spre locurile indicate, au evacuat sute de elevi și profesori și au verificat locațiile, ore în șir, până au putut răsufla ușurați, că totul a fost o glumă. "În dimineaţa zilei de 24 martie 2017, inculpatul Nisipeanu Robert Gabriel a expediat SMS-uri către Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Dâmboviţa, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Dâmboviţa şi Poliţia locală a municipiului Târgovişte, anunţând iniţial că doreşte negocieri cu autorităţile, în caz contrar urmând să arunce în aer două unităţi şcolare de pe raza municipiului Târgovişte. Ulterior, prin utilizarea a două conexiuni VPN prin care și-a mascat IP-ul pentru a nu fi identificat, inculpatul a revenit cu un nou mesaj prin care a amenințat că fapta va avea loc în jurul orelor 11.00 ale aceleiași zile, după care a deschis un cont pe o aplicație SMS on-line generând mai multe mesaje către instituțiile mai sus menționate. În seara aceleiași zile, a expediat un alt SMS către Jandarmeria Dâmbovița prin care a transmis că «ne-ați blocat accesul la cele două licee, dar asta nu înseamnă că nu mai sunt și altele în oraș»", anunțau, în vară, procurorii DIICOT; cei care au preluat dosarul spre instrumentare și l-au și trimis în judecată.
Curtea de Apel Ploiești a decis, în această săptămână, că adolescentul este vinovat de acuzațiile care i se aduc, iar acesta a fost condamnat pentru alarmarea, prin orice mijloace şi fără un motiv întemeiat, a unei persoane fizice sau juridice ori a unei colectivităţi, a organelor specializate pentru a interveni în caz de pericol, a organelor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale sau de menţinere a ordinii publice, cu privire la folosirea de arme de foc, arme nucleare, chimice, biologice, radiologice ori la răspândirea sau folosirea de produse, substanţe, microorganisme, toxine ori materiale, de orice fel, de natură să pună în pericol viaţa, integritatea corporală sau sănătatea oamenilor ori a animalelor sau mediul înconjurător ori să cauzeze consecinţe deosebit de grave , conform Legii 535/3004 privind prevenirea și combaterea terorismului. Față de acesta s-a dispus măsura educativă a supravegherii, pe o durată de 4 luni, sub coordonarea Serviciului de Probaţiune Dâmboviţa, interval în care tânărul nu are voie să ia parte la manifestări sportive, culturale ori la alte adunări publice și este obligat să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Dâmboviţa, la datele fixate de acesta.
Hotărârea CA Ploiești poate fi atacată cu apel.

Back To Top